Maroc

    Circuit de 7 nopți în Maroc

    18-25 Mai 20257 nopți

    Circuit de 7 nopți în Maroc
    Iulian Nichita✓ Verificat
    100+ tururi ghidate

    Ghidul tău

    Iulian Nichita

    Iulian Nichita este ghidul tău pentru acest tur. Cu ani de experiență și pasiune pentru călătorii, se asigură că fiecare excursie este memorabilă.

    🌍 Experiență internațională🗣️ Română / Engleză

    Descriere

    În mai, plănuim să experimentăm Marocul autentic – de la ale sale medine fremătânde, Fez și Marrakesh, la orașul Chefchaouen, o bijuterie albastră pe versanții înverziți ai munților Rif, la dunele și stelele Saharei, la văile și canioanele munților Atlas și până la coasta Atlantică, Casablanca și impresionanta Moschee Hassan al II-lea.

    Detalii

    Servicii incluse:

    📍Zbor direct Wizz Air
    📍bagaj de mână și bagaj de cală
    📍7  nopți cazare în  hoteluri de 4* și riaduri tradiționale bine cotate: 2 nopți Marrakech, 1 noapte în Dades Gorges, 1 noapte Merzouga desert Camp, 1 nopate Fes, 1 noapte Chefchaouen, 1 noapte Casablanca
    📍7 Mic Dejun
    📍2 Cine, în deșert 
    📍Tur de oraș în Marrakesh, cu ghid local vorbitor de limba engleză (sunt incluse si biletele de intrare la obiectivele turistice, inclusiv Majorelle Gardens)
    📍Plimbare cu cămila peste dunele de nisip însoțite de ghizi berberi
    📍Divertisment berber la tabăra deșertului
    📍Tur cu ghid în Fes
    📍Toate obiectivele turistice conform cu itinerariul prezentat (de exemplu, Ksar Ait Ben Haddou, defileul Todra, valea Dades etc., plimbare in Chefchaouen)
    📍Transfer dus întors Aeroport Marrakech
    📍Însoțiror de grup marocan
    📍Însoțiror de grup Nichita Iulian de la Danube Escapes

    Opțional, se poate prelungi sejurul cu înca 3 nopți în Marrakesh, fără ghid/ sejur individual. Cost orientativ 175 EUR/pers, în functie de cazarea aleasă

    Servicii neincluse:
    📍Transferurile suplimentare
    📍Prânzuri, gustări, băuturi (dacă nu sunt specificate)
    📍Cheltuieli personale, suveniruri

    ✈️ Zbor direct Wizz Air

    • 18.05.2024: București - Marrakesh 06:45 - 09:40

    • 25.05.2024: Marrakesh - București 10:15 - 17:00

    🛂 Conditii intrare in Maroc 🇲🇦

    • Cetăţenii români pot călători în Maroc fără viză de intrare, perioada maximă de şedere admisă fiind de 90 zile.

    • Pentru a intra pe teritoriul marocan, valabilitatea pașaportului trebuie să fie de cel puțin 3 luni de la data intrării pe teritoriul acestui stat.

    • Nu este posibilă intrarea în Maroc doar pe baza cărții de identitate.

    • Asigurați-vă că la intrarea în țară v-a fost aplicată în pașaport ștampila de intrare (de către autoritățile vamale marocane), în caz contrar veți întâmpina dificultăți la ieșirea din Maroc.

    Informații importante:

    📍 În Fes și Marrakesh, preferăm cazări în riaduri tradiționale. Riadurile nu sunt unități de cazare standardizate, ceea ce presupune că pot fi diferențe între structura camerelor, suprafețe, accesibilitate. Sunt clădiri istorice, locuite tradițional de familii înstărite din medine, începând încă din evul mediu. În ultimii ani, unele familii au optat să le transforme în spații turistice, păstrând elemente tradiționale, care de cele mai multe ori presupun mozaicuri impresionante, elemente de arhitectură autentice, terase cu vedere peste medină, la care au adăugat infrastructură modernă- apă curentă, climatizare și alte îmbunătățiri. Pe scurt, nu este doar o cazare, este o poveste în sine- dacă noaptea în deșert este cel mai autentic petrecută sub stele, într-o tabără tradițională, noaptea în medină este autentic petrecută într-un riad. Și să nu uităm că Marocul este țara în care a fost fondată prima medină din lume- Fez, în secolul 8.

    📍 In Merzouga, taberele sunt izolate, iar electricitatea este obținută exclusiv prin panouri electrice, iar utilizarea curentiului se face limitat/ in unele corturi nu sunt prize.

    📍 Bacșiș: Tururile noastre sunt #NoTips sau #FărăBacșiș. Deși bacșișul este o practică uzuală în Maroc, nouă ne plac vacanțele liniștite. Nu solicităm bacșiș de la turiști, iar ghidul se va ocupa, pentru întregul grup, de aceste aspecte.

    Itinerariu

    Ziua 1: București - Marrakech (zbor direct)

    • Cazare: Marrakech Racine Marrakech

    • Masă: -

    • Ne întâlnim în aeroport la ora 04:00 cu însoțitorul de grup, Nichita. Decolăm la 06:45 și, după un zbor de aproape 5 ore, vom ajunge în Marrakesh. Vom avea parte de un tur de oraș, iar intrările la Bahia Palace și Majorelle Gardens sunt incluse în preț.

    Ziua 2: Marrakech - High Atlas Mountains - Ait Ben Haddou - Ouarzazate - Defileul Dades / Dades Gorges (320 km)

    • Cazare Dades Valley: Riad Dades Paradise

    • Masă: mic dejun și cină

    • După micul dejun la hotel, pornim către Munții Atlas și Cheile Dades.

    • Trecem cu mașina prin Munții Atlas și pasul Tizi N’Tichka

    • Vizităm Kasbah Ait Ben Haddou: patrimoniu UNESCO și platou de filmare pentru filme și seriale celebre: The Mummy (1999), Gladiator (2000), Game of Thrones și multe altele

    • Facem o scurtă oprire în orașul Ouarzazate, considerat poarta către Deșertul Sahara

    • O să ne bucurăm de peisaje frumoase oferite de Defileul Dades

    Ziua 3: Dades Gorges – Todra Gorges - Merzouga Desert

    • Cazare: Merzouga, Luxury Oasis Camp

    • Masă: mic dejun și cină

    • După micul dejun la hotel, plecăm către Merzouga. Vom vizita Defileul Todra, vom conduce de-a lungul Văii Trandafirilor și pe drumul celor 1.000 de citadele (kasbah). La Merzouga, ne bucurăm de o plimbare cu cămilele prin dunele sahariene din Erg Chebbi, petrecem noaptea într-o tabără nomadă, ne bucurăm de o cină marocană autentică și dormim sub stelele Saharei.

    Ziua 4: Merzouga Desert – Midelt – Ifrane – Fes

    • Cazare Fez: Riad Bab Rcif Res

    • Masă: mic dejun inclus

    • După micul dejun, plecăm către Fes. Dimineața devreme, cine dorește poate admira răsăritul de pe dunele din apropierea corturilor. Traversăm Munții Atlas, admirăm pădurea de cedru (unde, cu noroc, putem întâlni maimuțele Barberia) și trecem pe lângă stațiunea de schi Ifrane.

    Ziua 5: Fes - Chefchaouen / Orașul Albastru

    • Cazare Chefchaouen: Riad Palacio Chefchaouen

    • Masă: mic dejun inclus

    • După micul dejun, facem un tur al medinei din Fes. Medina din Fes este cea mai veche și mai bine conservată medina din lumea arabă și una dintre cele mai mari zone urbane fără automobile din lume. Este un labirint fascinant de străzi înguste, piețe aglomerate, ateliere de meșteșugari și monumente istorice. De-a lungul explorării medinei, veți găsi atracții precum Poarta Albastră (Bab Bou Jeloud), Moscheea Qarawiyyin, Medersa Bou Inania și multe  altele. Pierderea în labirintul medinei este o experiență memorabilă și un must-do în Fes.

    • Desigur, vom vizita și una dintre faimoasele tăbăcării din Fes și vom afla totul despre procesul de prelucrare a pielii.

    • După prânz, plecăm către Chefchaouen.

    Ziua 6: Chefchaouen - Casablanca

    • Cazare Casablanca: Idou Anfa Hotel

    • Masă: mic dejun inclus

    • Dimineața explorăm Chefchaouen, orașul albastru, renumit pentru frumusețea sa. Este, fără îndoială, cel mai fotografiat oraș din Maroc.

    • Să nu fiti surprinși dacă veti fi întrebați pe stradă dacă doriti ceva - “Looking for something, sir?”.

    • Cu toate că consumul, producția și distribuția de hașis este ilegală, se zvonește că aproape jumătate din hașișul mondial ar fi produs în fermele care înconjoară Chefchaouen.

    • După-amiază, plecăm către Casablanca.

    Ziua 7: Casablanca - Marrakech

    • Cazare Marrakech Racine Marrakech

    • Masă: mic dejun inclus

    • Vizităm impresionanta moschee Hassan II, una dintre cele mai mari moschei din lume și, de asemenea, una dintre cele 2 moschei din Maroc care pot fi vizitate de non-musulmani.

    • Ne plimbam pe promenada din Casablanca, care este situată chiar pe malul Oceanului Atlantic. 

    • Seara revenim în Marrakesh.

    Ziua 8: Marrakech - Aeroport

    • După micul dejun, transfer la aeroport. Decolăm la 10:15 și ajungem în București la ora 17:00.

    Locație

    Maroc

    Perioada

    18-25 Mai 2025

    Durata

    7 nopți

    Maroc

    Circuit de 7 nopți în Maroc

    Durata

    7 nopți

    Perioada

    18-25 Mai 2025

    Preț

    1445€/persoană1345€/persoană

    Testimoniale

    Ce spun clienții noștri

    Google4.8
    (220)

    Experiența cu această agenție de turism a fost una exemplară din punct de vedere profesional. Echipa a demonstrat o organizare impecabilă, comunicare promptă și o atenție deosebită la nevoile clienților.

    D

    dan games2017

    acum 4 luni

    Echipa Zepelin, cea mai tanara, draguta si prompta echipa. Cu ei am avut cele mai faine vacante. Va multumim ca sunteti langa noi de peste 10 ani. 😘🤗❤️

    C

    Cristina Carmen

    acum 4 luni

    Cea mai buna si serioasa agentie 🙌 Recomand!

    A

    Andreea Titianu

    acum 4 luni

    Buna treaba, Izabella!! Super organizare, promptitudine, implicare si rabdare pentru orice intrebare!!

    G

    Georgiana Botea

    acum 4 luni

    Oameni, nu agenți de turism, simți că ești primit cu căldură la fiecare vizită, și fiecare sejur cu ei a fost superb! Recomand cu drag toată echipa! ❤️

    C

    Cat Kaizoku

    acum 4 luni

    Am avut o experienta extrem de placuta! Oferta de pret foarte buna fata de alte agentii si servicii de calitate! Totul la superlativ!

    R

    Ratiu Elisabeta

    acum 5 luni

    Am fost in insula Lesbos in perioade diferite, iulie si august cu cazare surpriză. Mi-a plăcut in mod deosebit insula. Cazarea excelenta!

    C

    Claudia S

    acum 5 luni

    Best offers and wonderful costumer service

    S

    Sultan Al Ali

    acum 6 luni

    Recomand cu încredere Zepelin Tour tuturor celor care îsi doresc o vacantă fără griji, plinã de momente memorabile si descoperiri autentice.

    I

    Irina Gabriela

    acum 6 luni

    Big support and professional handling for our requirements.

    M

    Mohammed Qunibi

    acum 6 luni

    Am petrecut un sejur minunat în Tunisia, la Diar Lemdina, o locație cu un farmec autentic și un aer oriental plin de culoare și tradiție.

    D

    Dorin Chircan

    acum 6 luni

    O locație super

    A

    Andreea Schvager

    acum 5 luni

    Vreau mai multe detalii despre aceasta excursie

    Galerie